Pe recele somn de safir
și taină să-mi fii și minune.
Din ochii tăi mari, iertăciune
pe frunte să-mi picuri și mir.

Surâsu-ți făclie mi-l pune,
dă-mi părul tău-sfânt patrafir.
Pe recele somn de safir
și taină să-mi fii și minune.

Și dacă o viață lângă mine ai fost
Fii îngerul meu călător
Și ia-mă mereu în Rai cu tine
Nicio dată să nu uit dorul tău.

Pe recele somn de safir
și taină să-mi fii și minune.
Din ochii tăi mari, iertăciune
pe frunte să-mi picuri și mir.

Și-n clipa ce-nvie și-apune,
fă-mi mâna ta albă potir
pe ultima mea rugăciune.
Vremelnic suiș din nadir.

Plângi, dulce, vântule prin lunci,
curgi, albă, tu minunea lunii,
că alți bunici se fac petunii,
că zburdă-n pulbere alți prunci.

Că unii vin și pleacă unii,
chemați de nu știu ce porunci.
Plângi, dulce, vântule prin lunci,
curgi, albă, tu minunea lumii,

Joc vechi de-a pruncii și străbunii,
legând pe mâine de atunci,
cu-un pod de aur pus genunii…
Curgi, albă, tu minunea lumii,
plângi, dulce, vântule prin lunci.

Un fleac de viață fără cheag
ce vrei, așa a fost să fie.
Mai un ciulin la pălărie,
mai un luceafăr în nădrag.

Mai câte-un zbor de ciocârlie,
mai câte-un trăsnet de ciomag.
Un fleac de viață fără cheag,
ce vrei, așa a fost să fie.

Frumosul cel viclean te-a prins în cange
Precum păianjenul, bondarul lenevos
Frumosului vrei să-i slujești fără de lance
Fără de asta, viața n-ar avea un rost.

Un fleac de viață fără cheag
ce vrei, așa a fost să fie.
Mai un ciulin la pălărie,
mai un luceafăr în nădrag.

Și cum nu știi caligrafie,
ai zmângălit și tu un prag
cu câte-un moft de rană vie.
speranța devenind catarg.

Făcui și dalii de azur,
făcui și oameni de zăpadă,
și-un moft de vânt i-a dat grămadă
cu-n vârf șăgalnic de condur.

Ca fulgerul trecu viața
Și-acum mă-ntreb dac-a rămas
Un semn din viața-mi încărcat
Să-mi lumineze-eternitatea

De ce n-avui unelte-n ladă,
să-mi tai făpturi din silex dur
și flori din vârfuri tari de spadă?
De‘aș fi știut, aș fi făcut…

O tiflă doar și-a fost să cadă
tot ce-am crezut din cer să fur.
Făcui și dalii de azur,
făcui și oameni de zăpadă,

Ca fulgerul trecu viața
Și-acum mă-ntreb dac-a rămas
Un semn din viața-mi încărcat
Să-mi lumineze-eternitatea

De ce n-avui unelte-n ladă,
să-mi tai făpturi din silex dur
și flori din vârfuri tari de spadă?
De‘aș fi știut, aș fi făcut…

Făcui și dalii de azur…